Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti
معرفی کتاب «Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti» نوشتهٔ Neagu Djuvara، منتشرشده توسط نشر Humanitas در سال 2012. این کتاب در فرمت epub، زبان ro ارائه شده است.
„De două veacuri, istoriografia noastră e obsedată de «continuitate», deci de permanenţă, de imobilitate; e o viziune strâmtă şi statică. Or, ceea ce a dat naştere Europei noi, cea de după Imperiul Roman, a fost Istoria în mişcare, au fost valurile succesive care, pornite din adâncul Asiei, i-au împins rând pe rând pe huni, care au pus în mişcare popoarele germanice, acestea, la rândul lor, i-au împins pe slavi, iar în urmă au venit celelalte mari valuri turanice, avarii, bulgarii, maghiarii, pecenegii, uzii, cumanii... Voivodatele româneşti sunt rezultatul indirect al ultimului val, cel cuman, lovit şi alungat, la rândul lui, de valul mongol din 1241. Când încercăm să înţelegem geneza tuturor noilor state din Europa medievală – tocmai din acest punct de vedere, al barbarilor migratori, trebuie să privim nu din perspectiva vechilor populaţii sedentare!“ (Neagu Djuvara)
دانلود کتاب Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti