Tehanu

Am ajuns la capătul seriei „Pământşimare” („Terramare”) sau, cel puţin, la capătul traducerilor în limba română. Întregul ciclu pare a fi o serie de poveşti pentru copii, însă aceasta este numai aparenţa, pojghiţa. Ca şi „Micul prinţ” al lui Saint Exupery, seria „Pământşimare” („Terramare”) este scrisă pentru copii ca să fie citită de oamenii mari. Lumea-arhipelag, vrăjitorii buni sau răi, sătenii, regele, dragonii, toate sunt un decor pentru esenţa romanului: condiţia femeii. Romanul răspândeşte un parfum de feminitate suav şi, în acelaşi timp, puternic, precum cel ce învăluie „Mâna stângă a întunericului” din ciclul Hainish. Este o lectură plăcută, molcomă, ca o poveste plină de înţelesuri. Iar romanul este genul acela de carte care, după ce ai pus copertă peste copertă şi ai aşezat-o pe colţul noptierei, te mai urmăreşte de-acolo încă un timp... Este ceea ce se consideră a fi o carte bună.